Ministrul agriculturii Adrian Oros: „Plafonarea prețurilor la raft este o mare prostie!”. Premierul Ludovic Orban a vorbit despre potențialul de creștere a sectorului agricol, în ședința de guvern de joi

În ședința de guvern de, joi, 26 martie, ministrul agriculturii Adrian Oros s-a poziționat ferm împotriva intervenției în piață prin măsuri de plafonare a prețurilor. Oros a spus: „Plafonarea prețurilor la raft este o mare prostie!”.

„Ceea ce încercăm să facem noi (Ministerul Agriculturii – n.r.) este să stăm cu fiecare filieră de produs la masă, producători, procesatori, comercianți și să încercăm să îi determinăm ca fiecare marjă de profit, pe fiecare verigă a acestui lanț, să o discutăm cu fiecare în parte și să o stabilim de comun acord până ce trece această criză. România este deficitară la producția de carne de porc, unde producem doar 30% din necesarul intern de consum, ca efect, în primul rând a pestei porcine care a decimat fermele mari și mai ales partea de reproducție. Mai puține probleme avem la alte produse. Când va fi nevoie vom interveni prin măsuri de sprijin și scheme de ajutor de stat, să încurajăm sectoarele care sunt deficitare, a spus ministrul agriculturii în ședința de guvern de astăzi.”

Premierul Ludovic Orban a vorbit despre potențialul de creștere a sectorului agricol și despre importanța pe care o are acest domeniu asupra economiei în ansamblu (inclusiv, asupra PIB), în condițiile în care este de așteptat că revenirea celorlalte sectoare să fie mai dificilă după criza coronavirus.

Orban a declarat: „Trebuie să creștem producția internă. Va fi loc pe piață, este clar că există potențial de dezvoltare pe care va trebui să-l valorificăm și este important pentru economia în ansamblu. Pentru că, probabil, celelalte domenii își vor reveni puțin mai greu, dar în domeniul agriculturii se poate crește. Trebuie să gândim simplificări, proceduri de valorificare, mecanisme de finanțare, un echilibru pe lanțul de producție între câștigul producătorului, procesatorului, de asemenea, stimularea procesării și a zootehniei”.

În ceea ce privește plafonarea prețurilor la raft, premierul Orban a spus că o astfel de măsură ar fi dificil de implementat, „dacă nu imposibil”. Premierul a mai precizat că sunt produse la care dacă se plafonează prețul, ele dispar de pe piață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram