APIA reamintește: plățile în avans se efectuează până la data de 30 noiembrie a.c.

389.546 fermieri au fost plătiți în avans până ieri, 20 octombrie a.c., în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2019, informează un comunicat al Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA). Suma autorizată la plată este de 439.581.738 euro.

APIA reamintește că, în conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, între 16 octombrie și 30 noiembrie, se pot efectua plăți în avans de până la 70% în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013. Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

– 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

– 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Vă reamintim, cuantumurile per hectar pentru anul de cerere 2019 sunt:

Schema de plată unică pe suprafață 102,6082 euro/hectar;

Schema de plată redistributivă: între 1 – 5 hectare, inclusiv – 5,0000 euro/hectar; peste 5 hectare și până la 30 hectare, inclusiv – 48,7127 euro/hectar;

Schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) – 59,3201 euro/hectar;

Schema de plată pentru tinerii fermieri – 31,2477 euro/hectar;

Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine și caprine – 17,7173 euro/hectar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram