APIA suspendă de joi activitatea de vizare a carnetelor de rentier

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) suspendă, începând de joi, 12 martie, activitatea de vizare a carnetelor de rentier agricol, în contextul epidemiei de coronavirus, informează instituţia.

„În contextul măsurilor luate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) de prevenire a riscului de răspândire la nivel naţional a infecţiei cu Coronavirus SARS-CoV-2, informăm că a fost aprobată de către conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale decizia APIA de suspendare a activităţii de vizare a carnetelor de rentier agricol, începând de mâine, 12 martie 2020. Această decizie este luată în aplicarea art.2 din Hotărârea nr. 6 din data de 06.03.2020 a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României”, se arată în comunicatul APIA.

Activitatea de vizare va fi reluată de către Centrele judeţene ale APIA începând cu data de 4 mai 2020.

Potrivit sursei citate, vizarea carnetelor de rentier agricol se realizează până la data de 31 august 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram