EximBank finanțează investiții în agricultură

Un acord de finanţare în valoare de 28,8 milioane de euro a fost încheiat între EximBank şi Agricost SA, administratorul exploataţiei agricole Insula Mare a Brăilei, informează Agerpres. Finanțarea are ca scop achiziția de echipament agricol performant și dezvoltarea sistemelor de irigații în zonă. Contractul de finanțare încheiat de Agricost se înscrie într-un program amplu de investiții pe care compania a decis să-l deruleze în viitorii patru ani și care urmărește maximizarea randamentelor culturilor, simultan cu optimizarea costurilor de producție și de procesare și creșterea suprafețelor cultivate.

Prin încheierea acestui acord cu Agricost – unul dintre cei mai mari jucători din domeniul agricol la nivel naţional şi chiar european, EximBank continuă să evolueze în direcţia consolidării poziţiei de finanţator corporate important, având ca principal atu abilitatea de a structura soluţii financiare smart pentru partenerii săi. Suntem convinşi că acest parteneriat – construit pe capacitatea EximBank de a oferi produse şi servicii care nu numai că sunt la un standard înalt de calitate, dar sunt şi competitive din punctul de vedere al costurilor, şi pe potenţialul Agricost de a implementa proiecte sustenabile, cu impact direct şi pozitiv la nivel micro şi macro-economic – va contribui consistent la consolidarea agribusiness-ului românesc”, a declarat Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank, citat de Agerpres. Grupul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, care a preluat, anul trecut, Agricost, are ca obiectiv continuarea planurilor de investiții ale companiei din România, prin implementarea de noi tehnologii și inovări în domeniul agricol. „Sunt investiţii care vor aduce beneficii viitoare pentru fermierii români, vor crea noi locuri de muncă şi vor îmbunătăţi accesul produselor româneşti la pieţele internaţionale, acestea conducând la crearea unei stabilităţi pe termen lung în zona producţiei agricole pentru România”, a declarat Khadim Al Derei, vicepreşedinte şi co-fondator al Al Dahra, potrivit sursei citate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram