Fermierii americani, victime colaterale ale războiului comercial SUA – China

Producătorii americani de soia au fost cei mai afectați în acest an de represaliile Chinei împotriva importurilor de produse agricole din SUA, însă fermierii americani au primit despăgubiri pentru pagubele create de tensiunile comerciale dintre cele două state. Pentru China, reducerile importurilor de soia s-au suprapus cu epidemia de pestă porcină care a redus consumul. În același timp, însă, fermierii chinezi au crescut suprafețele cultivate cu soia pentru anul 2019/2020, încurajați de subvențiile acordate de statul chinez. Anul acesta, China va produce 17,1 milioane tone de soia, cu 1,2 milioane mai mult decât anul trecut, potrivit Departamentului pentru Agricultură din Statele Unite ale Americii.

Tensiunile comerciale dintre China și Statele Unite ale Americii (SUA) s-au agravat, după ce, săptămâna trecută, președintele american Donald Trump a scris pe Twitter că va adăuga noi tarife, de 10%, de la 1 septembrie a.c., pentru importuri de produse fabricate în China, în valoare de 300 de miliarde de dolari. Acest lucru ar însemna, practic, taxarea tuturor mărfurilor importate din China, pentru că noile tarife se adaugă altor produse chinezești deja taxate de SUA cu 25%, în valoare de 250 de miliarde de dolari. Trump a recurs la această decizie nemulțumit de faptul că Beijingul nu a onorat promisiunile de a cumpăra mai multe produse agricole americane, conform discuțiilor pe care le-a avut cu președintele chinez Xi Jinping în iunie, la summit-ul G-20 din Japonia, și în legătură cu care președintele american credea că s-au pus de acord.

Răspunsul Chinei a venit săptămâna aceasta prin decizia de a suspenda achiziționarea de produse agricole americane și nu este exclus ca Beijingul să impună noi impozite, potrivit publicației franceze Les Echos.

Viitorul planetei a început mai devreme

Economia Chinei se schimbă mai repede decât au previzionat observatorii vestici. China începe să producă mărfuri cu valoare adăugată din ce în ce mai mare, iar consumatorii chinezi și-au schimbat obiceiurile de consum, în favoarea mărfurilor produse în economia locală, inclusiv cele de lux, potrivit studiilor de specialitate. Salariile cresc în China, iar exporturile de produse realizate pe baza muncii intensive au scăzut cu 3%, în ultimii ani, ceea ce deschide oportunități pentru producții bazate pe forță de muncă mai ieftină pentru alte țări precum Vietnam, India, Bangladesh ale căror exporturi de produse cu valoare adăugată redusă cresc cu rate anuale de 15%, 8%, respectiv, 7%, potrivit unui studiu McKinsey. Specialiștii vorbesc despre potențialul masiv de creștere a economiei asiatice și previzionează că, în deceniile următoare, țările din Asia vor ajunge să fie nu doar participante la piețele de consum, ci chiar să le determine și să le traseze direcția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram