Fructele și legumele, printre cele mai vândute produse din lanțurile de retail

Fructele și legumele se află pe primele cinci locuri între categoriile de produse vândute în retail-ul modern din România, potrivit informațiilor prezentate în cadrul evenimentului Ro-Fruits & Vegetables Show organizat de publicația online Modern Buyer.

Roşiile, cartofii, ardeii, ceapa, ciupercile şi castraveții sunt legumele preferate de români, fiind cel mai bine vândute în marile lanţuri de retail. Acestea reprezintă 77% din vânzările valorice și 90% din totalul volumelor de legume comercializate. În topul vânzărilor de fructe, cel mai bine se plasează bananele, merele, portocalele, lămâile, strugurii, avocado, clementinele și pepenele roșu, reprezentând 77% din totalul vânzărilor din hipermarketuri și supermarketuri din punct de vedere valoric și 84% din punctul de vedere al volumului de fructe comercializate.

Potrivit informațiilor prezentate de compania RetailZoom în cadrul evenimentului RO-Fruits & Vegetables Show, consumul de fructe din retail-ul modern a fost mai mare cu 15% în volum și cu 10% în valoare, în perioada noiembrie 2018 – octombrie 2019. Legumele au înregistrat, însă, cea mai mare creștere din punct de vedere valoric, cu 30% (+ 8,5% în volum). Fructele și legumele au ocupat locurile 4 și 5 din punctul de vedere al vânzărilor, imediat după carne, țigări și bere.

Pentru anul 2019, specialiștii estimează un avans de aproximativ 4% la culturile de plante nepermanente, inclusiv legume, până la 20,8 miliarde de lei. În 2018, industria cultivatorilor de plante nepermanente, inclusiv legume și rădăcinoase, a fost reprezentată de aproximativ 10.000 de companii, dintre care patru mari, 98 medii, 975 mici și 8.700 micro. Cea mai mare pondere din cifra de afaceri, 41% din total, a fost generată de microîntreprinderi. Peste 20% din companiile care activează în domeniu (1.994) au declarat, în 2018, cifre de afaceri egale cu zero.

Analiza industriei cultivatorilor români prezentată în timpul conferinței de Tudor Malearov, Business Development Manager KeysFin, aduce în atenție și culturile de plante permanente, inclusiv struguri și fructe. Anul trecut, acest sector a fost reprezentat de aproximativ 1.900 de companii, dintre care o companie mare, 15 medii, 96 mici și 1.782 micro. Cea mai mare pondere din cifra de afaceri a fost generată de companiile medii, 45% din total, în timp ce 41% dintre companiile care activează în domeniu, adică 779, au raportat cifre de afaceri egale cu zero.

Politica agricolă comună în domeniul legumelor și fructelor

Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Parlamentului European

Noul regulament al politicii agricole comune (PAC) aduce plăți directe mai mari la hectar pentru România, a precizat, în timpul conferinței, europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Parlamentului European, potrivit comunicatului emis de organizatori. Daniel Buda a transmis, celor aproape 200 de participanți la evenimentul menționat, profesioniști în sectorul legumelor și fructelor, orientările politicii comunitare în domeniu. Ajutorul cuplat din Pilonul I, plăți directe, va păstra lista actuală de produse care beneficiază de sprijin cuplat: cartofi, legume de solarii, roșii, prune, mere, caise, legume de seră și castraveți. Schema revizuită pentru fructe și legume în școli stabilește noi reglementări și se acordă prioritate legumelor și fructelor de sezon, precum și celor regionale.

Anual, Uniunea Europeană alocă două milioane de euro României pentru acest program, fonduri la care se adaugă contribuția națională de 465.000 de euro.

O direcție pe care cultivatorii de legume și fructe ar trebui să o aibă în vedere este dezvoltarea capacităților de procesare a produselor brute. România are previzionate 6,2 miliarde de euro pentru dezvoltarea rurală, în perioada 2021-2027. O bună parte din aceste fonduri trebuie să se regăsească în dezvoltarea capacităților de procesare. Acest lucru va permite atât dezvoltarea lanțului scurt de aprovizionare, cât și a capacităților mari de procesare. Scopul este ca, în final, consumatorii să aibă acces la produse de calitate la prețuri rezonabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram