Institutele de cercetare care testează și înregistrează soiuri vor beneficia de acciză redusă la motorină

Institutele de cercetare agricolă, care testează și înregistrează soiuri vor beneficia de acciza redusă la motorină, potrivit unei Hotărâri de Guvern aprobată în ședinta de miercuri, 2 octombrie a.c. Astfel, au fost eliminate situațiile discriminatorii privitoare la institutele care au ca obiect de activitate testarea și înregistrarea soiurilor la accesarea schemei de ajutor, începând cu anul 2020.

Prin aceeași HG a fost aprobată și majorarea sumei alocate pentru plata ajutorului de stat în anul 2019, de la 580.000.000 lei la 595.606.000 lei. Impactul financiar este de 15.606.000 lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2019.

Beneficiarii schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură erau până acum: producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute, sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care exploatează terenuri agricole/deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere; organizaţiile și federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare; organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram