Ministerul Agriculturii despre liceele cu profil agricol: am analizat și am discutat

Ministerul Agriculturii, Petre Daea, a declarat pentru Constanța 100%, joi, că intenționează să investească în toate liceele cu profil agricol din România și că săptămânile viitoare vor avea loc discuții concrete împreună cu Ministerul Agriculturii și cu directorii de liceu în parte, pentru a stabili ce au nevoie.

Petre Daea a precizat că a avut și ieri o întâlnire cu directorii celor 58 de licee cu profil agricol din România.

„Întâlnirea s-a putut face deoarece am făcut un act normativ care pune la un loc interesul atât al fermierului, cât și al elevului și al școlii, în general. De-a lungul vremii am constata ceea ce și dumneavoastră ați putut vedea, că liceele agricole, datorită faptului că n-au avut posibilitatea să investească, au în dotare utilaje vechi, utilaje care s-au uzat moral și fizic, utilaje care nu mai sunt acum pe câmpurile României. În licee vezi tractoare care au direcție mecanică și pe care săracii (n.r. elevi) nu pot să rotească volanul, de rezistența pe care o opune acest mecanism.”, a spus ministrul pentru Constanța 100%.

Petre Daea a spus că a discutat și analizat împreună cu fermierii, care au nevoie de forță de muncă bine pregătită, că a discutat și analizat în Guvernul României, întrebându-se ce facem pentru viitor, pentru fermierii de astăzi se cunosc, dar cei de mâine vor fi cei care sunt școliți azi. Întrebările care s-au pus sunt: „cum putem să facem transferul acesta de cunoștințe” și „cum putem să dezvoltăm dorința aceasta de a rămâne în agricultură, un sector extrem de important și profitabil, un loc de muncă foarte bun, o posibilitate de câștig clară?”.

„Dacă nu le creezi această perspectivă tinerilor, cum să rămână ei în acest domeniu? Atunci am hotărât, iar legiuitorul a stabilit prin actul normativ, ca Ministerul Agriculturii să fie în componenta aceasta investițională alături de liceele agricole. Am avut ieri o discuției cu toți directorii de la cele 58 de licee agricole. Le-am spus așa: Fraților, lumea s-a schimbat! Nu poți să-i spui elevului să rămână cu imaginea grapei cu colți reglabili, care nici nu mai există. Nu poate să rămână cu imaginea grapei rotative, pentru că nu se mai folosește.”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Petre Daea a precizat că în curând vor începe discuții cu Ministerul Educației pentru a găsi modalități de a investi în licee.

citește continuarea pe ct100.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *