Oros: Dacă vom fi nevoiţi să facem unificarea agenţiilor de plăţi vrem să nu sufere beneficiarii şi să nu afectăm plăţile

Unificarea agenţiilor de plăţi care gestionează fondurile europene din agricultură se va face, dacă vom fi nevoiţi, în aşa fel încât să nu sufere beneficiarii şi să nu afectăm plăţile, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, citat de Agerpres.

„În primul rând, vrem ca agenţiile să fie mult mai eficiente, iar absorbţia să fie mult mai bună, mai ales în cadrul AFIR. Presiunea Bruxelles-ului este să fie o singură agenţie, iar dacă vom fi nevoiţi să facem această unificare vrem să nu sufere beneficiarii şi să nu afectăm plăţile. Va fi şi o perioadă de tranziţie, cel puţin 2021. Deocamdată, la nivelul Comisiei abia acum se creionează marile linii, nu ştim ce se va întâmpla. Noi ne pregătim, ne facem temele cu Programul Naţional Strategic în aşa fel încât, atunci când Comisia ne solicită, să avem un draft pe care să putem discuta. Încă sunt multe semne de întrebare la nivelul CE legate de Green Deal (Pactul Ecologic European – n. r.), strategia From Farm to Fork”, a precizat ministrul Agriculturii, întrebat despre unificarea agenţiilor de plăţi din agricultură, respectiv Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

AFIR are în jur de 1.680 de angajaţi, iar fondurile pe care le gestionează din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) se ridică la aproximativ 9 miliarde de euro.

APIA are peste 5.000 de salariaţi şi se ocupă de plăţile directe şi de cele de agromediu din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), respectiv în jur de 1,9 miliarde de euro.

La ora actuală, sunt state membre în Uniunea Europeană care funcţionează cu o singură agenţie de plăţi. De exemplu, Polonia are o singură agenţie, cu peste 12.000 de salariaţi şi gestionează banii proveniţi din ambele fonduri europene.

Unul dintre regulamentele emise pentru noua Politică Agricolă Comună (PAC) prevede reducerea numărului de agenţii de plăţi şi consolidarea rolului organismului de coordonare şi al organismului de certificare, în conformitate cu noul model de performanţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram