Perioada de comercializare a lânii se prelungește până la 21 octombrie

Guvernul a aprobat astăzi, 19 septembrie a.c., o hotărâre prin care prelungește perioada de valorificare a lânii, de la 30 septembrie a.c., până la data de 21 octombrie 2019, inclusiv, pentru crescătorii de ovine care solicită ajutor de minimis, prin modificarea HG nr. 500/2017 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”. Depunerea documentelor justificative pentru obținerea sprijinului financiar se poate realiza până la data de 1 noiembrie 2019, informează un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Valoarea sprijinului financiar acordat crescătorilor de ovine pentru anul 2019, reprezentând ajutor de minimis, este de 2 lei/kg lână comercializată.

MADR precizează că resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis în anul 2019 se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale cu încadrarea în bugetul aprobat Direcțiilor pentru agricultură județene şi a municipiului București pe anul 2019 cu această destinație, din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram