Porumbul românesc și bulgar cel mai avantajos din punctul de vedere al prețului

Porumbul românesc și bulgar este cel mai avantajos pentru piețele care se aprovizionează din Uniunea Europeană, datorită prețurilor mai reduse date de diferențele de transport. Livrările de la porturile din Marea Neagră, Constanța sau Burgas, cu origini din România și Bulgaria, au prețuri echitabile, fiind mai interesante pentru cumpărătorii din afara spațiului comunitar decât cele din Ucraina sau Brazilia, au declarat, pentru AgriCensus, surse din piață. Totodată, aceeași sursă relevă faptul că fermierii din Ucraina au manifestat reticență în a vinde pe fondul prețurilor relativ mici ale porumbului, încercând să mențină o cotație mai ridicată, în contextul creșterii prețului pentru soia pe piețele globale, ca urmare a livrărilor SUA în China și a optimismului renăscut în privința evoluției negocierilor comerciale dintre cele două puteri mondiale.

Așadar, se așteaptă ca, dacă există cerere de porumb din Uniunea Europeană (UE), să se îndrepte către furnizorii din România și Bulgaria.

Cererea de porumb din partea țărilor UE este posibil să întârzie ceva vreme, consideră aceeași sursă, datorită achizițiilor recente, importante, din Brazilia.

România are estimată o producție de porumb de peste 14 milioane tone, în acest an, și până la 29 septembrie a livrat 294.932 tone din recolta nouă, pe piețele externe UE, acesta fiind cel mai mare volum vândut de un stat comunitar în țările non-UE. Bulgaria are o producție estimată la 3,8 milioane tone și a vândut, în acest an comercial, aproape 62.000 tone (locul al doilea în UE).

Anul comercial trecut (iulie 2018 – iunie 2019), România a vândut 2,67 milioane tone porumb în țările extracomunitare, iar Bulgaria 336.000 tone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram