Prețurile grâului, în creștere. Producții mai mari de porumb și floarea-soarelui în Rusia

Prețurile grâului au înregistrat, ieri, 5 noiembrie, o ușoară creștere la bursa Euronext, Paris, cu un dolar, până la 177,75 euro/tonă, pentru contracte cu livrare în decembrie a.c., iar analiștii francezi de la agritel.com pun această evoluție pe seama cererii de grâu de către Egipt.

Cotațiile pentru grâu continuă creșterea și astăzi la bursa din Paris, până la ora 14:00, ora locală, ajungând la 178,50 euro/tonă.

Franța și Rusia au fost câștigătorii ultimei licitații lansată de cumpărătorul de stat din Egipt, GASC. Francezii vor livra 120.000 de tone de grâu la un preț de 214 dolari/tonă (FOB) sau 232,44 dolari cu transport inclus. Rusia livrează 55.000 tone la un preț mai mare, de 218 dolari/tonă (FOB) sau 234,60 dolari/tonă (CIF).

În Australia, recoltarea grâului este în curs, iar noile estimări ale analiștilor anunță o producție sub cea anticipată de Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii (USDA), până la aproape 16 milioane tone (USDA anticipase 19 milioane tone). Și pentru rapiță se așteaptă o recoltă mai slabă, de 1,8 milioane tone (USDA estimase peste 2 milioane tone).

Datele furnizate ieri de Ministerul Agriculturii din Rusia anunță o recoltă de floarea-soarelui mai mare decât anul trecut, de asemenea, sunt înregistrate progrese la producția de porumb a Rusiei, unde randamentele sunt în creștere până la aproape 6 tone/hectar, comparativ cu 4,8 tone/hectar anul trecut. Analiștii locali revizuiesc estimările pentru porumbul rusesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram