Prima cooperativă montană care a obținut dreptul de a utiliza mențiunea „produs montan” pentru șase produse lactate

Cooperativa Agricolă de Gradul I Grupul de Producători Sîngeorz Băi, din județul Bistrița Năsăud, este prima cooperativă din zona montană care a obținut dreptul de utilizare a mențiunii facultativă „produs montan” pentru următoarele șase produse: „Cașcaval”, „Telemea”, „Smântână”, „Urdă”, „Caș din lapte de vacă” și „Brânză frământată de Sîngeorz Băi”, informează un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Aceste produse sunt înscrise în Registrul național al produselor montane.

Unitatea și-a început activitatea de producție în data de 1 aprilie 2019 și o lună mai târziu a început vânzările. Activitatea cooperativei se bazează pe prelucrarea laptelui crud de vacă, pasteurizare, obținere smântână, caș și brânzeturi cu pasta opărită. Materia primă provine de la gospodăriile din localitate, capacitatea maximă fiind de 3.000 l lapte/zi.

Ministerul agriculturii informează că denumirea de produs montan este stabilită ca mențiune de calitate facultativă şi este atribuită produselor destinate consumului uman, în cazul cărora:

  • materiile prime, dar și furajele pentru animalele de fermă provin în principal din zone montane;
  • în cazul produselor prelucrate, prelucrarea are loc, de asemenea, în zone montane.

Pot obține dreptul de utilizare a mențiunii „produs montan” următoarele produse:

  • Produse de origine animală: produse obținute de la animale din zone montane și care sunt prelucrate în aceste zone; produse obținute din animale crescute cel puțin în ultimele două treimi ale vieții lor în zone montane, dacă produsele sunt prelucrate în aceste zone; produse obținute din animale transhumante, crescute cel puțin o pătrime din viață în transhumanță și care au păscut pe pășuni din zone montane;
  • Produse apicole, dacă albinele au colectat nectarul și polenul doar în zone montane;
  • Produse de origine vegetală, doar dacă plantele sunt cultivate în zone montane.

Sacrificarea animalelor, tranșarea și dezosarea carcaselor pot avea loc în afara zonelor montane, cu condiția ca distanța față de zona montană de proveniență să nu depășească 30 km.

În prezent, sunt înregistrate 234 de produse montane, ce provin de la 55 de producători, informează comunicatul MADR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram