Producția agricolă românească. Ce producem și ce vindem

productie agricola

Cea mai mare parte din producția agricolă românească este dată de cereale, 27,5% în 2018, iar ponderea principală în exporturile de produse agricole o au materiile prime.

Această situație este caracteristică și anilor anteriori.
În perioada 2016 – 2018, cerealele au reprezentat, în medie, 26,1% din totalul producției agricole. Vegetalele și produsele horticole au reprezentat 14,5% din total, plantele industriale 10,4%, plantele furajere 8,5%, fructele 7,5%, laptele 6,5%. Producția de carne se află la cel mai mic nivel: porci –5,7%, păsări – 3%, bovine – 2%, oi și capre – 1,3%.

Sursa: După date Comisia Europeană

România rămâne o țară cu o agricultură de tip low cost, în care predomină producția și exporturile de mărfuri fără valoare adăugată mare. De aceea, specialiștii propun ca finanțarea prin viitoarea Politică Agricolă Comună să aibă în vedere nivelul de integrare a producției agricole în România, adică dezvoltarea lanțurilor valorice sau, cum spun fermierii, „de la porumb la produse lactate sau de la furaje la preparate din carne”.

Cifrele sunt edificatoare. 74% din exporturile de produse agricole ale României în țările non-UE reprezintă materii prime agricole și numai 1% sunt produse prelucrate, iar 5% preparate alimentare, conform unui raport al Comisiei Europene. Din totalul produselor agricole românești livrate în Uniunea Europeană, 52% sunt materii prime, 6% produse prelucrate și 8% preparate alimentare. Restul sunt băuturi (2% în UE, 1% în zone non-UE), produse necomestibile și alte produse primare. În același timp, România importă produse agricole, preponderent din Uniunea Europeană – 84% din total, în creștere cu 2% față de anul 2009.
În relația comercială cu Uniunea Europeană (UE), România are un deficit de 1,87 miliarde euro, la nivelul anului 2018, rezultat din schimburile comerciale cu produse agricole. Cu excepția materiilor prime și a produselor agricole necomestibile, unde exportăm mai mult decât importăm, la toate celelalte produse balanța comercială este negativă. Și din zona non-UE cumpărăm mai multe produse agricole, inclusiv procesate sau mâncare preparată, decât exportăm, cu excepția materiilor prime unde exporturile românești de produse agricole sunt mai mari, din punct de vedere valoric, cu 979 milioane euro.

Venituri și cheltuieli în agricultura românească

Veniturile din producția agricolă a anului 2018 au totalizat 14,78 miliarde euro, din care:

  • 11,3 miliarde euro venituri din culturi agricole, în creștere cu 1,3 miliarde euro față de 2017
  • 3,48 miliarde euro venituri din producția animală, în ușoară scădere comparativ cu anul 2017, când s-au cifrat la 3,5 miliarde euro.

Cheltuielile totale pentru realizarea producției agricole din anul 2018 au fost de 9,3 miliarde euro, din care:

  • energie și combustibil – 1,9 miliarde euro;
  • semințe și material săditor – un miliard euro;
  • îngrășăminte – 494 milioane euro;
  • produse fitosanitare – 365 milioane euro.
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram