Producția de rapiță, sub prognozele Comisiei Europene, apreciază experți ai pieței de profil. Prețul astăzi: 379,25 euro/tonă

rapita

Producția de rapiță a țărilor membre ale Uniunii Europene pentru anul comercial 2019/2020 ar putea să fie chiar mai mică decât prognoza Comisiei Europene, de 18,7 milioane tone, potrivit aprecierii experților în domeniul agricol. Una dintre principalele probleme cu privire la nivelul scăzut al producției din acest an este legată de restrângerea utilizării neonicotinoidelor pentru protecția plantelor. În aceste condiții, importurile UE de rapiță ar putea să crească pe relația cu Ucraina și Canada, unde astfel de restricții nu se aplică.

Canada este cel mai mare exportator de rapiță din lume cu un volum al livrărilor estimat la peste 10 milioane tone pentru acest an. Canada este al treilea furnizor de rapiță pentru țările membre UE.

Ucraina este al doilea mare exportator global și principalul furnizor de rapiță pentru UE și va livra pe piețele externe, în acest an, aproape 3,5 milioane tone, potrivit prognozelor USDA. Australia este al treilea furnizor mondial de rapiță, cu livrări estimate la 2,3 milioane tone pentru 2019, iar Rusia al patrulea exportator global, cu 525.000 de tone.

Primii trei mari importatori de rapiță din lume sunt: Uniunea Europeană – 4,8 milioane tone (fără Marea Britanie), China (4,1 milioane tone), Japonia (aproape 2,5 milioane tone).

Cotațiile rapiței, astăzi, la bursă

Astăzi, la Euronext, Paris, rapița este cotată la:

  • 379,25 euro/tonă, pentru contracte cu livrare în august 2019,
  • 378 euro/tonă, pentru contracte cu livrare în luna noiembrie 2019;
  • 378 euro/tonă, pentru contracte cu livrare în luna februarie 2020.

Pentru livrările pe termen mai lung, cotațiile de astăzi sunt în scădere.

Ca o comparație, în data de 16 iulie a.c., prețul rapiței la export (FOB) – EU Rouen a fost de 369 euro/tonă, Canada – 325 euro/tonă, Ucraina – 368 euro/tonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram