Reamintire: luni, 22 iulie a.c., se lansează programul de finanțare a fermelor mici. Miza: 15.000 euro pentru 3.000 de fermieri

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) lansează sesiunea de primire a solicitărilor de finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici, prin submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 2020 (PNDR 2020). Fermierii pot depune solicitările on-line pe pagina de internet a agenției, www.afir.info, începând din 22 iulie 2019, ora 9:00 și până cel târziu în ziua de 31 decembrie 2019, ora 16:00, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune este de 45,9 milioane euro, din care 13,77 milioane euro sunt alocați doar pentru fermele din zona montană.

Luni, 22 iulie 2019, se lansează o nouă sesiune de primire a cererilor pentru dezvoltarea fermelor mici, pentru care sunt disponibile aproape 46 de milioane de euro, fonduri insuficiente, din păcate, dacă ne raportăm la nevoia de finanțare a micilor fermieri. Cei 3.060 de mici fermieri care vor beneficia de finanțare prin PNDR în această sesiune vor putea utiliza cei 15.000 de euro pe care îi vor primi pentru îmbunătățirea managementului fermei, pentru orientarea spre piață a producției, dar și pentru creșterea veniturilor de pe urma eficientizării activității la nivelul fermei. Ulterior lansării acestor sesiuni, ne vom concentra întregul efort administrativ pe gestionarea modului de implementare a proiectelor depuse și contractate la nivelul AFIR, astfel încât să nu existe niciun risc de întârziere sau de dezangajare a sumelor”, a precizat Adrian Chesnoiu, director general al AFIR.

Finanțarea acordată prin intermediul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” este nerambursabilă și este în valoare fixă de 15.000 de euro. Acest sprijin se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului la momentul finalizării obiectivelor propuse de beneficiar prin planul de afaceri.

Toți cei interesați în vederea depunerii cererilor de finanțare pot consulta gratuit ghidul solicitantului și anexele aferente, disponibile pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR, în pagina submăsurii 6.3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram