Rezervele de apă din sol rămân reduse. Posibile precipitații, săptămâna viitoare, în majoritatea regiunilor agricole, însă slabe cantitativ

Rezervele de apă din sol rămân reduse în țările din bazinul Mării Negre, unde temperaturile medii sunt peste valorile normale ale acestei perioade și precipitațiile au lipsit de la începutul anului. În România și Ucraina, crește deficitul apei din sol în absența precipitațiilor, relevă observatorii site-ului francez agritel.com, însă apreciază că sunt condiții climatice care par favorabile pentru dezvoltarea culturilor, deocamdată. Cu toate acestea, vor fi necesare precipitații în săptămânile următoare, menționează publicația electronică franceză. În Rusia, în ultimele două săptămâni, zona cultivată cu grâu a beneficiat de ușoare precipitații, cel mai adesea sub formă de zăpadă.

Reamintim că, anul trecut, rezerva de apă din sol a fost compromisă din cauza vremii în general uscate, până la mijlocul verii 2019, conducând la pierderi ale producției agricole în România.

Estimările meteorologice realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, pentru urmăroarele patru săptămâni, publicate vineri, 17 ianuarie, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), anunță, pentru săptămâna 20 – 27 ianuarie a.c., cantități de precipitații deficitare în majoritatea regiunilor României, îndeosebi în zonele extracarpatice, însă cu posibile excepții în partea de nord, unde va exista o tendință de excedent. În următoarea săptămână, 27 ianuarie – 3 februarie a.c., sunt estimate cantități de precipitații, în general, ușor excedentare în regiunile intracarpatice și apropiate de normalul perioadei în restul teritoriului.

Prognoza agrometeorologică pentru România

Prognoza agrometeorologică a ANM pentru perioada 18 – 24 ianuarie 2020 anunță valori scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică și extremă) ale conținutului de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, local în nord-vestul, centrul și sudul Transilvaniei, nordul, nord-vestul și vestul Banatului, nordul, estul, izolat sudul și sud-estul Moldovei, sudul Olteniei și al Crișanei. Rezerva de apă din sol se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și izolat optime, în Maramureș, pe suprafețe agricole extinse din Oltenia și Crișana, local în nordul, nord-estul, estul și centrul Transilvaniei, nord-vestul, vestul, centrul, estul și sudul Moldovei, nordul, nord-vestul și vestul Munteniei.

Pe ansamblu, vremea uşor mai caldă de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire treptată, devenind normală sub aspect termic, în majoritatea regiunilor agricole. Sunt posibile precipitaţii mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), reduse cantitativ, în majoritatea regiunilor agricole, acestea fiind însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului. De asemenea, în zonele joase și de luncă vor fi condiţii de producere a ceții, asociată cu depuneri de chiciură.

În ceea ce privește starea de vegetație a culturilor agricole, ANM apreciază că se vor afla în continuare în starea de repaus biologic în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, în zilele cele mai reci, pe fondul temperaturilor minime mai scăzute din aer şi sol, situate sub pragurile biologice critice de rezistenţă ale plantelor (-10…-15°C), la speciile de toamnă vor fi posibile vătămări ale aparatului foliar prin brunificări şi arsuri ale vârfului frunzelor, îndeosebi pe terenurile fără strat protector de zăpadă. Sub aspect fenologic, adică al influenței condițiilor climatice asupra dezvoltării plantelor, orzul şi grâul de toamnă vor parcurge răsărirea, formarea frunzei a treia şi înfrăţirea (10-100%). În funcţie de data semănatului, la cultura de rapiţă se va semnala dezvoltarea aparatului foliar (5-13 frunze). La speciile pomicole şi viticole se va înregistra stadiul de repaus vegetativ, la nivelul întregii ţări.

Pe ansamblu, lucrările agricole de sezon se vor putea desfășura în condiții bune, în aproape toată țara, remarcă ANM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram