România, Bulgaria, Polonia, Lituania – zone cu evoluție dinamică a pestei porcine africane, consideră Comisia Europeană

Pesta porcină africană (PPA) este în continuă evoluție, foarte dinamică, în țări precum România, Bulgaria, Polonia, Lituania, conform unei analize a Comisiei Europene pe baza situației înregistrate în luna septembrie a acestui an. Săptămâna trecută, Bruxelles-ul a adoptat o decizie prin care delimitează noi zone cu risc înalt de răspândire a bolii în aceste țări, incluzându-le în partea a III-a din anexa la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE. Această clasificare înseamnă că „situația este încă în schimbare, având o evoluție incertă” și trebuie să se acorde o atenție deosebită pentru a preveni contaminarea zonelor învecinate. Decizia a fost publicată astăzi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În aceeași categorie mai sunt clasificate zone din Letonia și Slovacia.

Astfel, focarul de PPA depistat în luna septembrie a.c. la porcii domestici din județul Iași a determinat decizia Comisiei de a clasifica această zonă în clasa de risc corespunzătoare (Partea a III-a). Până la apariția bolii, județul Iași se afla în zona de risc dată de proximitatea față de populația de porci sălbatici infectată (partea I). Aceasta este încă o demonstrație a faptului că boala depistată într-o primă fază la mistreți se răspândește la porcii domestici din zonele de proximitate.

Conform ultimului raport publicat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), în data de 24 septembrie a.c., în România existau 1.223 de focare de PPA, în 346 de localități din 26 de județe. Dintre acestea, 13 focare au fost depistate în exploatații comerciale și șase focare în exploatații de tip A. Din luna iunie a acestui an, focarele de pestă porcină africană s-au extins continuu în România, numărul acestora crescând de peste 22 de ori, iar boala a avansat și în rândul exploatațiilor comerciale (în iunie a.c., doar două exploatații comerciale erau afectate și numărul total de focare de PPA coborâse la 55, de la 1.153 la începutul acestui an).

Alte opt județe amenințate de riscul apariției PPA, avertizează Comisia Europeană

Conform ultimei decizii a Comisiei Europene, în opt județe din România există riscul răspândirii bolii, ca urmare a cazurilor depistate în proximitate: Alba, Cluj, Harghita, Neamț, Suceava, Mureș, Sibiu, Caraș-Severin.

Raportul ANSVSA arată că în alte trei județe, Vâlcea, Maramureș și Bistrița-Năsăud, au fost depistate cazuri de PPA la mistreți. Riscul de contaminare la porcii domestici există, astfel, și în aceste zone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram