România domină exporturile de soia și de floarea soarelui în afara UE

Aproape 73% din exporturile de boabe de soia ale Uniunii Europene (UE) provin din România, conform activității de export din primele 14 săptămâni ale anului comercial 2019/2020. Peste 20.000 de tone de boabe de soia a furnizat România pe piețele non-UE în această perioadă, din care 3.000 de tone săptămâna trecută, potrivit datelor colectate de Comisia Europeană (CE). Croația și Franța au vândut, în perioada 1 iulie – 6 octombrie a.c., peste 3.000 de tone și, respectiv, 2.000 de tone. Cel mai mare volum de boabe de soia a fost livrat în Turcia, partener comercial pentru România. Boabele de soia din UE ajung și în Bosnia și Herțegovina, Elveția, Thailanda, India.

Italia, Spania, Belgia au cumpărat cele mai mai cantități de boabe de soia, săptămâna trecută

În același timp, statele membre UE au cumpărat de pe piețele externe Uniunii peste 3,35 milioane tone de boabe de soia, în principal din Brazilia, SUA, Canada, Uruguay, Ucraina.

Țările europene care au cumpărat cea mai mare cantitate de boabe de soia după recolta din acest an, de la 1 iulie a.c. și până în data de 6 octombrie a.c., au fost Olanda, Spania, Germania, Italia, Portugalia. 

Săptămâna trecută, Italia, Spania și Belgia au fost cei mai mari cumpărători: aproape 31.000 de tone achiziționate de Italia, 18.200 tone de Spania, 17.400 tone de Belgia. România a cumpărat, săptămâna trecută, de pe piețele din afara Uniunii Europene, aproape 50 de tone de boabe de soia, ajungând la un total de aproximativ 200 de tone achiziționate de la începutul anului comercial. 

65% din exporturile UE de floarea soarelui pleacă din România

România asigură 65% din exporturile UE de floarea soarelui, furnizând 96.000 de tone (în perioada 1 iulie – 6 octombrie a.c.), din producția totală de peste 3 milioane de tone prognozată pentru acest an. Bulgaria a vândut 25.000 de tone, Olanda 19.000 tone, conform CE. Primele cinci destinații pentru floarea soarelui din UE sunt Turcia, SUA, Bosnia și Herțegovina, China, Norvegia. Turcia a fost, anul trecut, principala destinație pentru România.

România acoperă 20% din vânzările UE de ulei de floarea soarelui

România vinde și ulei de floarea soarelui pe piețele extra-UE. Cantitățile livrate în perioada 1 iulie – 6 octombrie a.c., 16.200 tone, reprezintă peste 20% din exporturile UE pe piețele extracomunitare. Cantități semnificative de ulei de floarea soarelui au mai fost vândute din Spania (13.400 tone), Bulgaria (11.000 tone), Ungaria (9.000 tone), Franța (8.000 tone), iar principalele piețe de desfacere sunt Africa de Sud, SUA, Japonia, Macedonia de Nord, Elveția. Africa de Sud a fost, anul trecut, prima destinație pentru uleiul de floarea soarelui din România, iar alte piețe de desfacere au fost Iran, Liban, Israel.

România a livrat pe piețele externe UE și făină de soia, de rapiță și de floarea soarelui, dar a fost activă și în activitatea de import în primele 14 săptămâni din acest an comercial, în principal la achizițiile de rapiță (58.600 tone), de floarea soarelui (peste 21.600 tone) și făină de soia (aproape 81.000 tone).

Țările din Uniunea Europeană se aprovizionează cu rapiță din Ucraina, Canada, Moldova. Moldova este principalul partener comercial al României, însă cantități mai mici de rapiță au intrat în România, anul trecut, și din Serbia și Ucraina. Floarea soarelui este livrată în UE de Moldova, Serbia, Rusia, Ucraina, China, iar făina de soia de Brazilia, Argentina, Paraguay, Ucraina. România a importat făină de soia din Brazilia, SUA și Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram