Un an slab pentru producția de mere în România și în UE

După o recoltă record în anul 2018, condițiile meteorologice nefavorabile din Uniunea Europeană au redus producțiile de fructe în anul curent, în special la mere, pere și struguri. Recolta de mere a înregistrat cel mai mare declin, cu 19%, comparativ cu anul trecut, cea de pere cu 13%, iar producția de struguri de masă este estimată în scădere cu 14%, conform Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii (USDA).

În acest context, USDA preconizează că exporturile de mere ale UE vor scădea în anul comercial 2019/2020 cu aproape 17%, adică din luna iulie a.c. până în luna iunie anul viitor, iar locul lăsat liber pe piețele externe Uniunii ar putea fi o oportunitate pentru vânzările din SUA, în special în țările unde s-au confruntat cu o concurență puternică din partea exportatorilor europeni, Polonia și Italia îndeosebi.

România se prezintă cu o producție comercială de mere mai slabă cu 26% față de anul trecut, ajungând la 350.000 de tone, potrivit USDA, și reprezintă 3,3% din totalul producției UE. Este al șaptelea producător de mere din Uniunea Europeană și a treia țară din punctul de vedere al plantațiilor de meri. Însă, consumul intern de mere este acoperit și din importuri.

Producția de mere în Uniunea Europeană – scădere importantă față de anul trecut și sub media ultimilor zece ani

Fenomene diverse, combinate în unele zone ale UE, au influențat recoltele de mere, determinând o scădere importantă a producției în ansamblul Uniunii față de anul trecut, dar și sub media ultimilor zece ani cu 3%, potrivit USDA. Înghețurile din primăvară în Cehia, în nordul și nord-estul Germaniei, în Polonia și Ungaria, polenizare slabă în Ungaria și România, secetă sau căldură peste temperaturile normale perioadei în Austria, Polonia, Marea Britanie, grindină în Ungaria și Grecia. În același timp, scad, lent, zonele cu livezi de meri, pe seama reducerilor suprafețelor în Polonia, Belgia și Olanda.

În Polonia, țara care deține un sfert din producția de mere a Uniunii Europene, în pofida reducerii producției cu 43% față de anul 2018, până la 2,7 milioane tone (nivelul anului 2017), cultivatorii defrișează livezile vechi, mai puțin intensive, descurajați și de prețurile mici din ultimii ani ca urmare a restrângerii pieței de desfacere după sistarea importurilor rusești. Rusia a interzis în anul 2014 importurile pentru o serie de produse agricole și agroalimentare din Uniunea Europeană, inclusiv de fructe proaspete (ca, de altfel, și din SUA, Canada, Australia, Norvegia), ca răspuns la sancțiunile care i-au fost impuse după invadarea Crimeei. De atunci, interdicția asupra importurilor acestor produse a fost prelungită în fiecare an și continuă, conform ultimului decret al lui Putin din iunie 2019, până la sfârșitul anului 2020.

În Olanda, sunt cultivatori care părăsesc afacerea cu mere sau se orientează spre producția de pere, cu o rentabilitate mai mare. Specialiștii USDA apreciază, însă, că renunțarea la livezile vechi nu ar trebui să determine reducerea capacității de producție a UE, datorită randamentelor ridicate ale livezilor de meri nou plantate, chiar dacă suprafețele sunt mai mici.

Franța, Spania, Portugalia, Olanda și Bulgaria raportează producții mai mari de mere în acest an, comparativ cu anul comercial 2018/2019, cu 7%, 13%, 16%, 7% și, respectiv, 17%, însă sporurile înregistrate de aceste state nu compensează reducerile din alte țări membre UE. De exemplu, Lituania, Suedia, Danemarca, Ungaria, Slovenia consemnează producții mai mici cu peste 30% comparativ cu 2018 (-60% în Lituania).

Sursa: USDA, după FAO și UE; Puteți mări imaginea, dând clic pe grafic

Aproximativ 25 de soiuri de mere sunt produse în scop comercial în Uniunea Europeană, în volume care depășesc 10.000 de tone. Soiurile Golden Delicious, Gala și Jonagold sunt dominante. Cu toate acestea, modelele de producție variază de la o țară la alta. În timp ce Golden Delicious este soiul cu cea mai mare producție în Italia, Franța, Spania și Portugalia, Jonagold este dominant în Germania și Belgia. Idared este numărul unu în Polonia și Ungaria. În schimb, Gala este a doua cea mai produsă varietate la nivelul UE.

În România, cele mai extinse sunt soiurile Golden Delicious, Idared, Red Delicious, Jonagold/Jonared.

Uniunea Europeană (UE) este printre cei mai mari producători și consumatori globali de mere. Anul trecut a avut a doua cea mai mare recoltă din lume după China și a fost al doilea consumator mondial, fiind urmată de SUA, Turcia, Iran, India, Rusia.

În 2019, producția de mere a Uniunii Europene este apreciată la 10,6 milioane tone, iar la 1 iulie a.c., stocurile depășeau 560.000 tone, cu peste 400.000 tone mai mult decât în aceeași perioadă a anului anterior.

Britanicii încurajează consumul de mere din producția autohtonă

Echipa de specialiști USDA care a realizat studiul asupra pieței merelor din Uniunea Europeană indică faptul că acestea sunt fructele cele mai populare în toate statele membre, cu excepția Spaniei unde portocalele dețin supremația, însă consumul pe cap de locuitor se reduce pe măsură ce consumatorii se orientează mai mult către fructele moi (în Marea Britanie și Germania, de exemplu). În Spania există o tendință de reducere a consumului de fructe proaspete, iar în Marea Britanie sunt încurajate achizițiile din producția locală. Două din cinci mere consumate de britanici provin din producția autohtonă în prezent, iar industria locală urmărește mărirea acestei cote la trei din cinci până în anul 2030. Un furnizor de mere ecologice important pentru Marea Britanie este SUA.

Producțiile non-comerciale, în regres. Volumul destinat procesării este mai mic

În anul de marketing 2019/2020, se așteaptă ca procesarea merelor pentru producția de sucuri, cidru, vin, rachiu, conserve etc. să scadă cu peste 40%, comparativ cu anul trecut, iar specialiștii USDA apreciază că acest lucru este și efectul reducerii producțiilor non-comerciale. De altfel, USDA constată că, în ultimii ani, producția non-comercială este în regres în UE, ca o consecință a îmbătrânirii populației ocupate în sectorul de profil și a faptului că interesul generațiilor tinere să producă la scară mică este mult mai redus. USDA avansează pentru acest an de marketing o scădere cu 54% a producției non-comerciale la nivelul UE, în comparație cu recolta abundentă din 2018/2019, reduceri importante fiind estimate pentru țările care au prezentat cea mai mare producție anul trecut, respectiv Germania, Austria, România, Polonia, Slovenia și Cehia.

Merele sunt prelucrate, în special, în Polonia, Germania, Ungaria, Italia, România, Franța, Austria, Spania, Marea Britanie și Cehia.

În cea mai mare parte, comerțul cu mere se realizează între statele membre. În ultimii cinci ani, relatează USDA, aproximativ 2,3 milioane tone de mere au fost tranzacționate, în medie, între țările membre și doar 400.000 – 500.000 de tone au fost livrate pe piețele extraeuropene.

În anul comercial 2019/2020, USDA avansează un volum destinat exportului din UE în scădere cu 200.000 de tone, față de anul trecut, ca o consecință a reducerii producției locale. După pierderea pieței rusești, urmare a interdicțiilor impuse de Kremlin pentru importurile din UE, exportatorii comunitari și-au extins livrările în Estul Europei, în Africa de Nord, în Orientul Mijlociu, în Brazilia, în special, cu soiuri Gala, Granny Smith, Golden Delicious, Red Delicious care s-au bucurat de un mai mare succes. India este o bună piață de desfacere pentru producătorii din Italia, Polonia, Franța, Spania, Belgia, Germania și Grecia. Italia și Franța sunt eligibile pentru export în Statele Unite. Polonia a încheiat acorduri cu Vietnam și cu alte țări asiatice.

93% din exporturile de mere din UE au fost acoperite, anul trecut, de Polonia (a vândut în mare parte în Belarus, Egipt, Kazahstan, Iordania și India), Italia (în Egipt, Arabia Saudită, India, Norvegia), Franța (în principal, în Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Thailanda, Vietnam și Qatar), Grecia (Egipt, Iordania, Arabia Saudită) și Spania (în mare parte în Maroc, Mauritania și Brazilia).

În același timp, aproape 500.000 de tone de mere au fost importate anul trecut de țările membre, în special în afara sezonului european, din Chile, Noua Zeelandă și Africa de Sud. Principalii importatori europeni de mere au fost Marea Britanie și Olanda care, împreună, reprezintă 55% din achizițiile UE. O mare parte din volumul care intră în Olanda, însă, nu se consumă local, ci se livrează în alte state membre, conform USDA.

1.800 lei pentru o tonă de mere

În România, merele s-au vândut cu 1.320 lei/tonă, în medie, la începutul lunii iulie a.c., și au ajuns până la 1.800 lei/tonă în perioada 10 – 16 octombrie a.c., potrivit Bursei Române de Mărfuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FermierinRomania @ Instagram